Dr. Jekyll & Mr. Hyde

// never let the fear of darkness make you succumb your soul in it //

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu mica povestire a lui Robert Louis Stevenson, "The Strange Case of Dr. Jekyll și Mr. Hyde" spune povestea lui Dr. Jekyll, care este un om de știință bine cunoscut și respectat, care ajunge să interfereze cu partea întunecată a acestuia, dorind să aducă la suprafață "a doua lui natură".

Așa că ajunge să îl creeze pe Mr. Hyde - alter egoul lui - o parte a acestuia în completă antiteză cu cine era Dr. Jekyll; Mr. Hyde este caracterizat în tot romanul, ca fiind pur diabolic, fiind un criminal care nu își regreta crimele.

Până aici nu e nimic mai mult decât o poveste interesantă cu o semnificație morală, oarecum.

Și totuși, câți dintre noi nu ascundem oare acest Mr. Hyde? Sau poate îl eliberăm în mod intenționat, din ambiție.

Nu trebuie ca el să fie criminal sau un alter ego propriu-zis. Dar poate fi, partea aceea din noi care simțim că e în umbră și care vrea să preia controlul total. Partea aceea pe care o renegăm și o ascundem, în speranța că dacă nu o băgăm în seamă, nu se va arăta vreodată.

Pentru unele persoane, Mr. Hyde poate fi dorința de a ajunge cât mai sus (social, profesional) sau poate fi aparent ceea ce ne ține pe linia de plutire, ceea ce ne poate face să ne simțim "invincibili" ; poate e perceput ca fiind chiar mai puternic decât Jekyll.

Hyde e acea parte, care ne amorțește conștiința și o înlocuiește cu mândrie, cu ambiție necalculată sau doar cu o stare de amorțeală, de stagnare la un nivel "nici bun dar nici prea rău".

Hyde nu vrea să fie Jekyll, nu vrea să fie "slab"; Jekyll nu vrea să fie Hyde.

Și uite așa, se luptă mereu și mereu. Și uneori Hyde câștigă. Și înghite tot mai mult din ceea ce e Jekyll. Din ceea ce dă o libertate adevărată persoanei. Pentru Hyde, libertatea e formată din a ajunge în punctul pe care și-l dorește, fără să ii se ceară socoteală pentru ce a făcut, fără să fie legat de vreo lege morală sau spirituală de orice fel iar Jekyll, îl împiedică să facă asta. Hyde vrea ca partea umană, partea creată să fie bună, să dispară. Să îi ia locul în colțul întunecat și să privească.

Și zi de zi, poate mulți dintre noi simțim această luptă. În mintea noastră, nu neapărat doar în sufletul nostru. Pentru unii dintre noi, Hyde sunt lucrurile mici, lucrurile care ne țin amorțiți într-o stare de "nimic". Pentru alții Hyde înseamnă trăiri mult mai puternice și mai greu de pronunțat.

Poate că uneori simțim și această nevoie să clasificăm ceea ce e ființa umană în termeni de absolut. Ori ești bun, ori ești rău. Ori ești Hyde, ori ești Jekyll.

Și totuși, realitatea unde e?

Suntem noi fie Jekyll, fie Hyde? Sau suntem undeva la mijloc, și doar ne balansăm între extreme. Un răspuns, poate nu general valabil sau general acceptabil, pe care l-am descoperit în ultimii ani, e că suntem amândouă.

Pentru multe persoane poate, Hyde nu e nimic mai mult decât o parte din noi care pândește în umbră pentru a fi înțeleasă; în povestea lui Dr. Jekyll, momentul în care "a dat nas în nas" cu Hyde s-a terminat în cel mai neplăcut mod posibil. Dar dacă existența lui Hyde trebuia doar înțeleasă?

Fugim uneori de părțile noastre mai puțin plăcute de teamă că poate, dacă le vedem, dacă le acceptăm existența, vom deveni așa.

Dar poate, dacă în momentul în care "facem pace" cu Hyde, el se poate vindeca. Hyde poate nu e un monstru, e doar o parte din noi, un gol, care trebuie reparat. Și nu poți repara ceva ce nu vezi.

Pentru alții, Hyde e poate partea aceea care într-un mod sau altul îi poate ajuta să-și îndeplinească scopurile, să ajungă acolo unde și-au propus. Și ca și Jekyll, din ambiție îl creezi pe Hyde care apoi ajunge ca încet, încet să distrugă tot ce era mai bun în tine.

Poate a-l lăsa în mod voluntar pe Hyde să îl înghită pe Jekyll, e văzut ca o soluție perfectă. Poate a lăsa ca ambiția să înghită orice altceva poate oferi o oarecare libertate. Și fără îndoială, poate oferi. O libertate socială, financiară.

Dacă te aflii în acest scenariu, un mic reminder: bunătatea nu te face slab iar libertatea obținută prin a renunța la cele mai frumoase și bune lucruri din tine, nu e libertate de nici un fel. Devii sclav lucrurilor pentru care te-ai compromis.

În principiu toți avem această luptă în noi, unde ambiția noastră, dorințele noastre, lucurile prin care trecem sau poate chiar traumele pot să ne aducă în punctul în care să luăm în considerare crearea unei astfel de părți, a unui Hyde pe care doar să îl lăsăm să ia tot ce e "slab" din noi care poate chiar să ne ascundă de vinovăție.

Drag suflet, uman vorbind da, Hyde îndeplinește misiunea; Hyde nu se lasă mișcat de nimic și își îndeplineșlte scopul, dar în același timp, tot el ajunge să distruga tot ce e frumos în ființa umană. 

Dacă scopul tău final necesită crearea unei astfel de părți, poate trebuie să îți revizuiești scopul. Poate lupta asta va continua și poate că uneori vei simți că vrei să renunți și să lași totul să fie înghițit de ceea ce e Hyde, pentru tine.

Dar ca o mică încurajare, nu renunța încă.

Încearcă să găsești golul acesta și să pui în el lucruri pline de lumină, lucruri care să îți ridice sufletul și să îl elibereze, nu să îl arunce în întuneric.

Fiind creștină, un sfat ar fi să faci pace chiar cu Dumnezeu. De multe ori absența lui, ca mediator, îi permite lui Hyde să preia controlul. Așa că, apropie-te mai mult de ceea ce înseamnă El (chiar dacă poate nu Îl înțelegi încă); e o paralelă ciudată, știu. Dr. Jekyll și Mr. Hyde într-o perspectivă creștină.

Dar imaginează-ți doar care ar fi fost sfârșitul acestei povești dacă Dumnezeu era implicat.