Ești „suficient de...”
M-am ferit foarte multă vreme să scriu despre ideea asta de „a fi eu însumi”, pentru că de multe ori nici eu nu respect această regulă nescrisă; nu în totalitate, oricum.
Călătoria mea de acceptare, de modelare și formare a ceea ce sunt a început acum multă vreme. Cred că pentru majoritatea dintre noi, întrebarea „Oare cine sunt eu de fapt?” apare prin perioada adolescenței. Unii nu își adresează niciodată această întrebare. Unii parcă știu exact cine sunt, ce pot, „din ce sunt făcuți”. Ei bine, în următoarele rânduri mă voi adresa celor ce au avut o călătorie mai plină de „hop-uri”.
Nu am să scriu nici de cum din perspectiva persoanei înțelepte și perfecte, ci tocmai, ca persoana defectă, care a greșit. De multe, multe ori. Dar care totuși a învățat câte ceva din greșelile acelea.
Vârsta nu mă lasă să dau sfaturi; și de fapt, cum toți suntem atât de diferiți s-ar putea să nu existe o rețetă anume care să se aplice pentru fiecare. Așa că pur și simplu am să-ți povestesc puțin despre răspunsurile pe care le-am găsit până acum, în speranța că, poate te vei putea regăsi.
Pentru mine, prima întrebare legată de ceea ce sunt nu a fost neapărat „Cine sunt?” ci mai degrabă „sunt oare suficient de...”. Și probabil că mulți am trecut prin unele experiențe care ne-au făcut să ne gândim dacă suntem de ajuns de.. de ajuns de frumoși, de inteligenți, de capabili, de credincioși... Asta a fost și pentru mine una dintre întrebările problematice. Gândindu-mă că poate nu sunt „suficient de” pentru persoanele din jurul meu, uneori am căutat să schimb ceea ce vedeam ca fiind nepotrivit. Defecte, dar poate și unele lucruri care nu se potriveau din ceea ce eram, cu contextul în care mă aflam. Cumva, o personalitate cameleon.
Și pentru multă vreme am fost această persoană cameleon. Lucru care m-a costat. Pentru că vezi tu, încercând să mulțumești fiecare persoană din jurul tău eventual ajungi să te pierzi prin mulțimea de fețe pe care le-ai adoptat. Și ajungem uite așa persoane cu vieți multiple. Într-adevăr omul trebuie să știe să se comporte și să se cizeleze în funcție de context. Firește, există această doză de cenzurare în funcție de context fizic, de eveniment. Însă, ceea ce nu trebuie să se piardă nici de cum e acea esență, acele trăsături care fac persoanele din jurul tău să spună „da, ea/el e”. Când ai în jurul tău oameni care, dacă s-ar întâlni unii cu alții, ar face două profile diferite a persoanei care ești... ei atunci intervine problema.
Dacă te afli în poziția în care simți că nu ești suficient pentru cineva sau pentru ceva, dă-mi voie să îți spun una dintre concluziile la care și eu am ajuns cu greu; pentru persoanele cu adevărat importante și reale, ceea ce ești va fi mereu îndeajuns. Există o frază care îmi place enorm de mult: „fii tu însuți și persoanele potrivite vor iubi exact ceea ce ești”. Deci nu e nevoie să devii „cameleon” pentru ca oamenii să te accepte și să te iubească. Privește lucrurile și practic dacă dorești. Dacă încerci să fi exact ceea ce își dorește persoana de lângă tine sau contextul, în momentul în care vei obosi (și crede-mă, vei obosi) vei observa cu uimire cum acele persoane vor pleca sau se vor îndepărta, una câte una. Nu e greșit să vrei să fii mai bun, să te dezvolți și e complet normal să îți dorești să fi acceptat. Însă, nu lăsa această dorință de acceptare să te facă să devii o persoană complet diferită de ceea ce ești.
Într-un ton puțin mai diferit, până acum m-am regăsit ca fiind personajul din ambele perspective; și ca persoana care nu considera că ar fi suficient, dar și ca persoana care a făcut poate oamenii să se simtă ca fiind insuficienți prin ceea ce erau. Din fericire, am avut persoane suficient de sincere în jurul meu încât să îmi spună direct, că ceea ce făceam îi rănea într-un fel sau altul. Pe unii încă îi am aproape, pe alții i-am pierdut. Din perspectiva aceasta, iubește oamenii din jurul tău atât de mult, încât frica de a nu fi acceptați de tine să nu existe. Nimeni nu e perfect, așa că încearcă să nu ai aceste așteptări de la cei din jurul tău.
„Omul cât trăiește, învață”. Cel mai probabil multe dintre întrebările pe care încă le avem și persoanele care suntem își găsesc răspunsurile și dezvoltarea deplină undeva în experiențele viitoare. Dar aici și acum, ăștia suntem. Nu există mod mai bun de a fi cu adevărat mulțumiți de ce avem și de cine suntem decât a înțelege că pentru a crește există mereu un timp potrivit. Nu compara ceea ce la tine e acum nivelul 1 cu ceea ce la celălalt e nivelul 10. În fond, fiecare dintre noi avem nivelul 1 de la care pornim.
Ești „suficient de...”, suficient cât să fi apreciat și iubit. Pentru Dumnezeu, vei fi mereu îndeajuns. Ai fost încă dinainte. Atât de îndeajuns încât Cineva a decis să moară din dragoste pentru tine.. De un lucru sunt sigură, indiferent de defectele noastre, de greșelile pe care le-am făcut sau le vom face am fost creați să iubim și să fim iubiți. Deci fii asta. Fii varianta ta care iubește necondiționat. O persoană care știe să iubească, va știi mereu că e îndeajuns.