Fugind de probleme, prin îngrijorare..

31.01.2021

Jurnalul de bord al unui anxios..

Ficare dintre noi trecem, la un moment dat sau altul, prin perioade grele, perioade în care incertitudinea e cea mai sigură chestie; cu siguranță atât eu cât și tu, într-o timp în viața noastră am devenit acești mici scenariști și am creat o multitudine de ipoteze legate de ceea ce urmează să se întâmple într-o situație anume. Ba chiar, am dezvoltat unii dintre noi această putere magică prin care, gândindu-ne la toate posibilele variante legat de ce s-ar putea întâmpla, ne-am și pregătit pentru ce va fi; dezamăgirea nu e la fel de mare când începi din start prin a te gândi la ce e mai rău. Și într-o oareacare măsură asta e adevărat. Însă toată greutatea asta de gânduri și scenarii cade asupra modului în care îți trăiești viața.

Psihologia descrie anxitatea ca fiind o preocupare constantă legată de aspecte ale vieții mai mult sau mai puțin controlabile, care ajunge să se reflecte puternic inclusiv la nivelul stării fizice generale. 

Încet încet rutina zilnică ajunge să fi încărcată, dacă nu condusă, de aceste gânduri. Ajungem să ne definim ca fiind persoane stresate sau anxioase iar relațiile noastre au mult de suferit. Atunci când cred că toți și toate îmi vor răul, îmi voi îndrepta comportamentele înspre a îi evita. 


Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți