Tu cum îți duci bătăliile?

29.03.2020

// sometimes, life does not work like we want it to
and we try so hard to make it work;
and instead of seeing the doors opening, 
they all seem to be closing;
and we find ourselves out of fresh dreams or plans 
and we start thinking, 

now what?


// uneori viața noastră nu se derulează în modurile pe care noi ni le dorim

și deși încercăm din răsputeri și dăm totul pentru ca lucrurile să prindă o oarecare formă dorită,

în loc să vedem ușile cum se deschid, toate par să se închidă;

și ne găsim în pană

de vise și planuri

și ne gândim, "acum ce?"


Poate că de multe ori am ajuns în acest spațiu mental al descurajării. Când lucurile nu merg bine, fie că e vorba despre o situație descurajantă, sau mai multe, fie că e vorba despre o persoană sau un context, sau doar de un gând care se plimbă prin mintea noastră în fiecare zi, toți ne găsim cel puțin odată, în acest impas.

E foarte ușor să lăsăm frica și incertitudinea să ne acapareze mintea și sufletul.

Și de fiecare dată când mă regăsesc într-o perioadă de genul ăsta, credința mea e izbită de tot felul de gânduri, de nesiguranțe, de frici; și pare foarte greu să o păstrez intactă.

Și da, uneori neîncrederea și dezamăgirea par că devin mai puternice decât credința.

Poate că ai trecut prin unele circumstanțe care te-au pus la pământ; eu nu știu care sunt ele;

Poate fi orice, de la un examen căzut până la o încercare în familie sau în orice altă relație, poate fi o cădere a ta, ca persoană; un leșin într-o comoditate în care ți-ai promis că nu vei mai ajunge sau o cădere într-o veche dependeță pe care ți-ai promis că nu o vei mai relua.

Și toate bătăliile astea se dau aproape în fiecare zi în viața ficăruia dintre noi fie ele mai mici sau mai mari, prin lucruri spuse sau ascunse, lucruri aduse în rugăciune în lumină sau aduse în rugăciune în gândul nostru, lucuri pe care poate nu le putem spune cu voce tare.

Și victoria noastră asupra acestor bătălii e dată de nivelul credinței noastre.

Tu cum îți duci bătăliile? 

Sunt ele purtate prin curaj sau sunt lucruri care te descurajează și pe care le lași atât de ușor să te arunce la pământ? 

În momentul în care ”plouă” peste viața ta, reușești să te bucuri de ploaie sau să cauți o umbrelă și cauți să te rogi atunci când e înfricoșătoare? Sau stai și te uiți în sus și plângi că plouă? 

Citeam undeva ceva legat de curaj și suna cam așa: curajul adevărat nu se vede prin absența fricii; el se vede atunci când în ciuda ei decizi să lupți. 

Curajul tău nu se va vedea prin a te bate în piept în fața luptelor pe care le duci și a spune că nu există nici un gram de frică; ci mai degrabă prin a le accepta și a pune frica aceasta în mâna lui Dumnezeu. 

Eșecurile par a fi finaluri de drum dar pot fi portițe spre alte noi începuturi; când singurul drum din viața noastră e doar cel construit de noi în mintea noastră, nu vom putea privi dincolo de zidul nostru de planuri și ne vom baza doar pe el. 

Când eșecurile ne țin la pământ șansele sunt să începem să luăm în considerare să rămânem acolo. Și putem intra într-un cerc al greșelii și repetiției mai degrabă decât al greșelii și învățării. 

Greșelile tale nu te definesc ca persoană. Ești mult mai mult decât eșecul de azi. Faptul că drumul tău nu a mers în direcția în care tu îți dorești nu e un semn să renunți; e un semn să continui iar dacă privești totul prin lupa credinței, drumurile nu vor mai fi atât de greu de găsit. 

Viața noastră nu e un drum unic pe care dacă nu îl putem parcurge în exact maniera pe care ne-am propus-o, asta e, se termină; ci mai degrabă un labirint cu uși care se închid și se deschid în mod consecutiv în funcție de direcția în care visele noastre ne îndrumă. 

Dacă în viața ta încă nu există un scop, găsește-l. Dacă el există și simți că circumstanțele te îndepărtează de el caută rute alternative; fixează-ți scopul în jurul credinței și caută să împrăștii cât mai multă lumină și bunătate în jurul tău. Scopul nu e finalul în sine cât ceea ce ai făcut pe drumul tău spre acest final. 

Nu suntem mereu rezistenți și mai mult ca sigur nu suntem invincibili; dacă până acum ai crezut asta cumva, reality check; cu toții avem luptele noastre și nimeni nu e imun la descurajare. Dar asta ne face umani. A greși e la îndemâna fiecărui om; frica e ceva la fel de uman. 

Nu îți fie frică de eșec dar caută mereu să înveți, să devi mai bun. Dacă ești la o răscruce de drum sau simți că planurile ți se năruie, crede-mă nu e final de linie aici. Speranța unui nou început există mereu, chiar și în cele mai grele crize. Ai această credință că lucrurile care se întâmplă acum vor deveni lecții, instrumente pe care le vei putea folosi mai târziu în viața ta. 




// your battles are not only yours to bear - share;
stumbling on your way towards where you are meant to be,
it's human;
doors closing doesn't mean 
no doors will ever open again 
it means the right doors will open at the right time 
and until then 
fight your fear with faith 


Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți